Ceremonia încoronării lui Charles al III-lea a fost, dincolo de elaborata coregrafie şi simbolismul ei constituţional, imaginea însăşi a tradiţiei care se încăpăţânează să existe în această epocă dominată de barbarie, nihilism moral şi relativism cultural. Ziua de ieri a reafirmat acel fapt elementar pe care atâţia dintre maeştrii de gândire ai erei digitale îl denunţă ca reacţionar, pernicios şi retrograd: naţiunile depind, spre a dura, de această unică forţă de coeziune a tradiţiei. Ataşamentul patriotic este de neimaginat în absenţa solidarităţii care se construieşte prin gesturile consolidate istoric. Comunitatea care se naşte, în acest mod, nu este un edificiu demagogic sau xenofobic, ci expresia însăşi a dorinţei de a trăi împreună.
Ioan StanomirFoto: Arhiva personala
Tradiţia intră în vieţile noastre în hainele ei cele mai umile. Ea nu ni se înfăţişează mereu în decorul de pompă şi de emoţie al…
