Autostrada prin munți, care trece spre Brașov prin toate stațiunile de pe Valea Prahovei pline ochi de Sărbători, este cea mai așteptată autostradă din România. Ne-au promis-o politicienii în urmă cu 30 de ani, iar ceea ce era un vis pentru părinții noștri este acum un vis și pentru noi.
Cartierul Valea Cetății, din BrașovFoto: panorama.ro
În schimb, peste o lună, Brașovul va fi legat internațional de mari orașe din Europa, odată cu deschiderea aeroportului, primul construit de la zero din ultimii 50 de ani în România. E o inaugurare care va aduce plusuri în multe industrii și sectoare economice, chiar și pe piața imobiliară, într-un moment în care ea e deja pe val în orașul de sub Tâmpa. Brașovul a ajuns, în primele luni ale acestui an, cea mai mare piață rezidențială după cea din Capitală.
Iar specialiștii mai văd loc de creșteri, pe toate segmentele, fie că e vorba de apartamente sau hoteluri. Autostrada, când și dacă…







