Scris de • 8:08 am• Actualitate • Views: 8

Studiu Deloitte: Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente

Opt din zece companii din România se așteaptă la un impact mare și foarte mare pe termen scurt și mediu al reglementărilor naționale și europene în domeniul economiei circulare, iar 70% consideră că alocările de stat nu sunt suficiente, arată raportul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România”, efectuat în rândul unor companii de pe piața locală, din industria producătoare, retail, bunuri de larg consum, construcții și imobiliare. În plus, cele mai ample și mai costisitoare măsuri pe care companiile le au în plan, precum retehnologizarea (90%) sau zona cercetare-dezvoltare (75%), sunt proiectate în funcție de posibilitatea de a accesa fonduri naționale sau comunitare, mai indică studiul. Procesul de tranziție de la modelul economic liniar la cel circular implică acțiuni complexe ce vizează fiecare dintre segmentele lanțului de producție-consum, de la proiectarea ecologică a produselor…

Citeşte mai mult

(Visited 8 times, 1 visits today)
↑
Close