Luptele din estul Ucrainei s-au „intensificat într-o anumită măsură”, deoarece forţele ucrainene şi cele ruse se ciocnesc în cel puţin trei zone de pe frontul de est, a declarat duminică un înalt oficial al apărării ucrainene, citează Reuters.
Armata ucraineanaFoto: Wojciech Grzedzinski / AFP / Profimedia Images
Kievul a lansat luna trecută o mult aşteptată contraofensivă pentru a recuceri teritoriul ocupat de ruşi, înregistrând câştiguri progresive în părţi din est şi sud.
Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a relatat pe Telegram că forţele rusești atacă de două zile în direcţia Kupiansk din regiunea Harkov.
„Suntem în defensivă”, a scris ea. „Sunt bătălii aprige, poziţiile ambelor părţi se schimbă dinamic de mai multe ori pe zi”, a explicat aceasta.
Maliar a mai spus că cele două armate se lovesc una pe cealaltă în jurul oraşului ruinat Bahmut, dar că forţele ucrainene „înaintează treptat” de-a…







