Încă din primul an de învățământ, ceea ce m-a făcut să rămân profesor a fost posibilitatea renunțării. Faptul că, atunci când nu mă voi mai regăsi deloc în ceea ce se întâmplă în sistem, voi încerca altceva. În al zecelea an, cu o relativă experiență acumulată, cu titlul – pentru unii – lipsit de relevanță, de profesor doctor, acest aspect nu s-a modificat. Încă mă motivează posibilitatea renunțării, faptul că atunci când voi considera că „vremea profesoratului” din biografia mea și-a pierdut relevanța, pot încerca și altceva. E, probabil, o tactică macabră, dar pentru mine a funcționat. Însă, nu e o strategie normală. Și nici viabilă pe termen lung. E posibil ca atunci când voi hotărî reprofilarea profesională, resursele necesare să-mi lipsească. Și, astfel, sistemul de învățământ să câștige un profesor cătrănit în plus.
Andrei Avram Foto: Arhiva personala
Nu pot afirma că o anumită măsură…
