Scris de 10:23 pm Actualitate Views: 7

Cât de periculoasă ar fi victoria lui Georgescu și cât ar dura ieşirea României din UE dacă independentul ar ajunge la Cotroceni – explicațiile unui vicepreşedinte al Parlamentului European

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, explică, miercuri seară, cât de periculoasă ar fi victoria lui Călin Georgescu pentru politica externă a României, dar și cât ar dura o un ROEXIT și o eventuală ieșire din NATO, în cazul în care acesta ar ajunge la Cotroceni și ar vrea să îndepărteze țara noastră de alianța transatlantică și de blocul comunitar european, subliniind că preşedintele unei ţări nu poate deveni dictator peste noapte.

În contextul în care Călinescu a declarat că „NATO este cea mai slabă alianță de pe pământ” și „dacă lucrurile continuă în felul acesta”, ar abandona-o instant, vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a făcut câteva precezări, pentru că „cu cât suntem mai bine informaţi, cu atât reducem anxietatea şi putem comunica mai eficient, mai clar, unii cu ceilalţi”.

Analiza declarațiilor lui Călin Georgescu de către Ștefănuță vin, deși…

Citeşte mai mult

(Visited 7 times, 1 visits today)
Close