„Red One părea un experiment bizar, un fel de film de acțiune legat de Moș Crăciun, cu Dwayne Johnson și Chris Evans în rolurile principale, care aproape că părea o parodie la adresa sa. Dar după recenzii groaznice din partea criticilor și un rezultat la box office mediocru, Red One a explodat și a ajuns să devină, cumva, filmul cu cel mai bun debut pe Amazon Prime Video… de oricând”, scrie Forbes.
Red One a intrat recent pe Amazon Prime Video și, după ce n-a reușit să impresioneze în mod deosebit în cinematografe, poate fi văzut acum gratuit de abonații platformei de streaming a companiei fondate de Jeff Bezos. Cu o săptămână înainte de Crăciun, a ajuns instantaneu la 50 de milioane de vizionări, un record absolut pentru orice film lansat pe Amazon Prime.
Debutul a fost cu atât mai impresionant cu cât în momentul lansării în streaming Red One încă rula în peste 3.000 de cinematografe din America de Nord. Premiera generală…







