Fostul procuror-vedetă devenit președinte, Yoon Suk Yeol, va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu din Coreea de Sud arestat, o nouă etapă în prăbușirea sa spre infern de la tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul lunii decembrie, transmite AFP.
Refugiat de săptămâni întregi în reședința sa din Seul, Yoon Suk Yeol, în vârstă de 64 de ani, a cedat în cele din urmă după un nou asalt spectaculos din partea procurorilor de la Biroul de Investigare a Corupției (CIO), escortați de ofițeri de poliție.
„Am decis să răspund Biroului de Investigare a Corupției”, a anunțat fostul magistrat care se ocupa de corupția de la nivel înalt, adăugând că nu recunoaște legalitatea anchetei, dar se va supune acesteia „pentru a evita orice vărsare de sânge”.
Niciodată până acum un șef de stat în funcție nu a fost arestat în Coreea de Sud. Oficial, Yoon este încă președinte, întrucât punerea…







