Pakistanul a lovit India sâmbătă, după ce aceasta a tras cu rachete asupra bazelor aeriene pakistaneze, într-una dintre cele mai grave confruntări dintre cele două puteri nucleare, care s-a soldat deja cu aproximativ cincizeci de morți în rândul civililor, transmite France Presse.
Pakistanul și-a închis spațiul spațiul aerian, iar armata sa a lansat o ripostă împotriva Indiei după loviturile care au vizat trei dintre bazele sale aeriene peste noapte, au declarat pentru France Presse surse din domeniul securității.
Țările G7 au făcut apel la o „dezescaladare imediată”, iar Statele Unite, aliat istoric al Pakistanului, dar care s-a apropiat de India în ultimele decenii, s-au oferit să medieze.
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a îndemnat cele două țări să „restabilească comunicarea directă pentru a evita orice eroare de calcul”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce. China a…







