Președintele american Donald Trump a afirmat marți că decizia Tel Avivului de a ataca orașul Doha, din Qatar, a fost luată exclusiv de premierul israelian Benjamin Netanyahu, scriu Reuters, CNN și The Guardian.
„Bombardarea unilaterală a Qatarului, o națiune suverană și un aliat apropiat al Statelor Unite, care depune eforturi considerabile și își asumă cu curaj riscuri alături de noi pentru a media pacea, nu promovează obiectivele Israelului sau ale Americii”, a scris Trump, într-un lung mesaj publicat pe rețeua sa de socializare, Truth Social.
„Cu toate acestea, eliminarea Hamas, care a profitat de suferința celor care trăiesc în Gaza, este un obiectiv demn de urmărit”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Astfel, Donald Trump a părut că încearcă să se distanțeze și mai mult, notează CNN, de atacul Israelului asupra Qatarului, prin postarea unei adăugiri la declarația anterioară transmisă de Casa Albă, în care se…







