Răcirea vremii a adus sezonul virozelor și al îmbolnăvirilor de gripă. Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii – viroze, gripă și pneumonii – s-au înregistrat în România în săptămâna 29 septembrie-5 octombrie, prima din acest sezon rece în care Institutul Național de Sănătate Publică a monitorizat numărul de îmbolnăviri.
Dintre acestea, 172 au fost cazuri de gripă clinică (diagnosticate pe baza simptomelor), iar 3 cazuri de gripă confirmată de laborator (cu virus gripal B).
Dacă în cazul virozelor nu există vaccin, pentru gripă există vaccin, iar medicii îl recomandă atât persoanelor considerate vulnerabile, cât și celorlalți.
Peste 106.000 de români s-au vaccinat deja împotriva gripei în această toamnă, dintre care peste 104.000 fac parte din categoriile care beneficiază de vaccin compensat, conform datelor centralizate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).







