„The House of Dynamite”, intrat recent pe Netflix, mi-a adus aminte de „Melancholia” (2011) lui Lars von Trier, care a fost trecut pe lista filmelor apocaliptice, deși n-are treabă cu pericolul nuclear ori cu politica. Filmul compară planeta ucigașă cu depresia și înfățișează sfârșitul lumii ca pe un spectacol de o frumusețe cumplită.
Dacă regizoarea Kathryn Bigelow și scenaristul Noah Oppenheim au folosit procedeul narativ lansat de Akira Kurosawa în „Rashomon” (1950), prezentând același eveniment (ultimele 18 minute înainte de impact ale unei rachete nucleare necunoscute lansate spre SUA) din patru perspective diferite – și nearătând catastrofa, Lars von Trier face din apocalipsa lui existențială o grandioasă reprezentație care prefațează și închide filmul.
Planeta albastră numită Melancholia, despre care se știe că va trece pe lângă Pământ, nu interesează invitații adunați într-un luxos castel pentru a-i…
