Ioan Neculaie, Foto: AGERPRES
Omul de afaceri Ioan Neculaie, fost patron al echipei de fotbal FC Brașov, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Decizia luată vineri de Tribunalul Brașov, într-un dosar deschis în urmă cu aproape un deceniu și care a ajuns pe rolul acestei instanțe în 2021, nu este definitivă și poate fi atacată în apel, potrivit Agerpres.
Instanța l-a condamnat „pe inculpatul Neculaie Ion la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sub forma omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în formă…







