După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000 de participanți în cele patru zile de evenimente, NOD Festival revine în ultimul weekend al lunii septembrie cu o nouă ediție dedicată întâlnirii dintre literatură, teatru și film sub umbrela drepturilor de autor.
Printre primii invitați confirmați se numără trei dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane internaționale: Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig, autori care au cucerit milioane de cititori din întreaga lume și ale căror opere au influențat atât literatura, cât și industriile creative conexe.
„Succesul primei ediții s-a transformat rapid într-o carte de vizită care a atras atenția și a câștigat încrederea unor nume grele din lumea literară europeană. Jonathan Coe revine în România după aproape un deceniu în care și-a consolidat poziția de referință în rândul celor mai mari scriitori contemporani. Prezența…







