Scris de 3:57 pm Actualitate Views: 3

Jucătorul cotat la 3 milioane de euro a semnat cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a reușit o mutare importantă pe piața transferurilor în vederea sezonului viitor, în care oltenii vor neapărat să prindă podiumul. Chiar dacă clubul nu a anunțat oficial, jucătorul a declarat că a semnat contractul.

Alexandru MitritaFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

Alexandru Mitriță a semnat pe 3 ani cu Universitatea Craiova

După un sezon în care a terminat pe locul al patrulea în SuperLigă și a ratat prezența în cupele europene, Universitatea Craiova a dat o lovitură pe piața transferurilor.

Internaționalul Alexandru Mitriță, jucător care a mai evoluat în perioada 2017-2018 pentru olteni, s-a întors în Bănie după ce și-a reziliat contractul cu americanii de la New York City, care în ultimul sezon l-au împrumutat la Al-Raed, echipa antrenată de Marius Șumudică.

„Da, am semnat cu Craiova. Am semnat un contract valabil pe trei ani și sunt foarte bucuros. Știți foarte bine ce înseamnă pentru…

Citeşte mai mult

(Visited 3 times, 1 visits today)
Close