Administrația președintelui american Joe Biden a anunțat miercuri un nou ajutor militar în valoare de 325 de milioane de dolari pentru Ucraina pentru a sprijini armata în războiul împotriva Rusiei, inclusiv muniție suplimentară pentru sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), rachete avansate și mine antitanc, relatează Reuters.
BGM-71 TOWFoto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia
Este al 36-lea pachet de securitate pentru Ucraina de la invazia rusă din februarie 2022 și aduce valoarea asistenței militare totală a SUA pentru guvernul de la Kiev la peste 35,4 miliarde de dolari.
„Acest pachet de asistență pentru securitate include mai multă muniție pentru HIMARS și de artilerie furnizate de SUA, precum și sisteme antitanc, arme de calibru mic, vehicule de sprijin logistic și sprijin pentru întreținere esențial pentru întărirea apărătorilor Ucrainei pe câmpul de luptă”, a spus secretarul de stat al SUA Antony…