Un sistem Patriot fabricat în SUA a fost „probabil avariat, dar nu distrus”, în urma atacului în serie cu rachete ruseşti care a avut loc în noaptea de luni spre marţi în apropierea Kievului, a declarat un oficial american pentru CNN.
sistem PatriotFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Statele Unite încă evaluează amploarea pagubelor, a precizat oficialul american, potrivit News.ro. Evaluarea va determina dacă sistemul trebuie retras în întregime sau pur şi simplu reparat la faţa locului de către ucraineni.
Ministerul rus al Apărării a declarat marţi, într-o postare pe Telegram, că „o lovitură de înaltă precizie cu rachete hipersonice Kinjal în oraşul Kiev a lovit un sistem de rachete antiaeriene Patriot, fabricat de SUA”.
Oficialii ucraineni au declarat însă marţi că au reuşit să intercepteze cu succes toate cele şase rachete hipersonice lansate de ruşi, iar armata ucraineană a refuzat să comenteze afirmaţia ruşilor potrivit…