Comisia pentru cetățenie a propus între 1 ianuarie 2022 și 12 mai 2023 respingerea a 778 cereri de redobândire a cetățeniei române depuse de cetățeni ruși. În aceeași perioadă au fost aprobate doar 7% din numărul total de cereri depuse de cetățenii ruși în perioada 2016-2021, susține Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ca replică la dezvăluirile HotNews.ro.
Pașaport românescFoto: Inquam Photos / Alexandru Busca
În urma publicării articolului „Fabrici rusești de cetățenii românești sau cum îți „găsește” Kim din îndepărtata Bașchiria niște bunici în Basarabia, pentru 7500 de euro”, în care arătam cum a ajuns cetățenia română să se tranzacționeze în Federația Rusă, Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) susține că „s-a creat impresia generală că instituțiile competente din România ar asista pasive la tentativele rețelelor de intermediari și cetățeni străini de fraudare a procesului de…







