Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, va avea o primă înfățișare la tribunalul federal din Delaware pe 26 iulie, pentru a răspunde unor acuzații de delict fiscal minor și de posesie de arme de foc, se arată într-un dosar judiciar prezentat miercuri, potrivit Reuters.
Hunter BidenFoto: Patrick Semansky / AP / Profimedia
Departamentul de Justiție a declarat marți că Hunter Biden a fost de acord să pledeze vinovat la două acuzații minore de neplata intenționată a impozitului pe venit și să încheie un acord care ar putea evita o condamnare pentru o acuzație legată de arme de foc.
De obicei, astfel de acorduri prevăd renunțarea la acuzația penală aferentă dacă un inculpat respectă condițiile acordului pentru o perioadă de timp stabilită. Acest „acord de diversiune” funcționează ca un program de intervenție pentru remedierea comportamentului care a dus la inculpare.







