Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi amână vizita de stat în Germania, ce era prevăzută de duminică seara până marţi, a anunţat sâmbătă preşedinţia germană într-un comunicat, după patru zile de revolte în Franţa, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Emmanuel MacronFoto: LUDOVIC MARIN-POOL / Sipa Press / Profimedia
„Preşedintele francez Macron a discutat astăzi prin telefon cu preşedintele german Steinmeier şi l-a informat despre situaţia din ţara sa. Preşedintele Macron a cerut amânarea vizitei sale de stat prevăzute în Germania”, a transmis Berlinul, informaţia fiind confirmată de preşedinţia franceză pentru AFP.
„Preşedintele german regretă anularea şi înţelege perfect având în vedere situaţia” din Franţa, se mai spune în comunicat.
Frank-Walter Steinmeier „urmăreşte cu foarte mare atenţie situaţia din Franţa. El speră că violenţa de pe străzi se va opri în curând şi că pacea socială va…







