Poliţia a avertizat joi populaţia de la periferia de sud-vest a Berlinului să rămână în case, întrucât pe străzi umblă liber un leu, scrie Reuters.
LeuFoto: Thomas Theodore | Dreamstime.com
O acțiune a poliţiei care a început în timpul nopții și la care iau parte și două elicoptere, a fost extinsă în primele ore ale zilei de joi, în timp ce 100 de agenţi cu puşti cu tranchilizante caută animalul, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Brandenburg, landul care înconjoară capitala germană.
„În prezent, lucrăm pornind de la ipoteza că animalul este o leoaică”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt.
Joi, poliţia din Berlin a transmis pe Twitter că zona aflată în alertă maximă includea periferia sudică a capitalei. Zona de căutare acoperă municipalităţile Kleinmachnow şi Stahnsdorf din Brandenburg.