Un bărbat a deschis focul joi seara în Ierusalimul de Est, la un post de poliție israelian de la periferia Orașului Vechi, rănind doi polițiști, dintre care unul grav, înainte de a fi „neutralizat”, potrivit poliției israeliene, citată de AFP.
IerusalimFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
„După ce a tras asupra polițiștilor, el a încercat să fugă, iar polițiștii au încercat să îl oprească înainte de a-l neutraliza prin împușcare”, a precizat poliția într-un comunicat.
Un cadavru acoperit cu o prelată putea fi văzut în apropiere, a observat un fotograf al AFP. Un număr mare de forțe de securitate au fost desfășurate la fața locului.
În Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, șase palestinieni au fost uciși miercuri, patru într-un atac comis de coloniști israelieni și doi de soldați, potrivit Autorității Palestiniene.
De sâmbătă, 29 de palestinieni au fost uciși în Cisiordania în violențe legate de…







