Obiectivul NATO ca țările membre să cheltuie cel puțin 2% din PIB pentru apărare va fi îndeplinit de Germania pentru prima dată după anul 1992, a anunțat agenția de presă dpa, preluată de Reuters.
Soldati germani cu sisteme Patriot in fundalFoto: Soeren Stache / DPA / Profimedia
Guvernul german va aloca echivalentul a 73,41 miliarde de dolari pentru cheltuielile de apărare în anul în curs, a transmis dpa. De precizat că cifra ar putea fi una discutabilă, în condițiile în care presa germană a scris anul trecut că guvernul de la Berlin ar folosi „trucuri contabile” pentru a atinge ținta de 2% în bugetul pentru 2024.
Totuși, este o cifră record pentru Germania în termeni absoluți și ar reprezenta 2,01% din PIB.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat săptămâna aceasta că Germania va îndeplini obiectivul NATO, dar guvernul nu a divulgat până acum cifre precise. Miniștrii apărării din NATO urmează să se întâlnească joi la…







