Liderii PSD şi PNL au agreat, în şedinţa de marţi a coaliţiei, ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe 15 sepetembrie, iar al doilea tur pe 29 septembrie, au precizat surse politice, pentru News.ro.
Coalitia PNL-PSD – Marcel Ciolacu și Nicolae CiucăFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Şedinţa coaliţiei este în desfăşurare şi a început la ora 16.00. Discuţiile vizează și lista comună PSD-PNL la europarlamentare.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, într-un eveniment dedicat reprezentării femeilor în alegeri, că speră ca lista de europarlamentare să fie deschisă de o femeie, care să nu fi făcut politică până acum şi să nu fi fost membră de partid. Preşedintele PSD a precizat că acest lucru a fost propus şi de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, înaintea şedinţei de marţi a coaliţiei, că omul de afaceri Dan Ostahie este un antreprenor de succes şi dacă va dori să…







