Chiar dacă s-a dublat în ultimii cinci ani, România este în continuare la coada Uniunii Europene în ceea ce privește venitul median exprimat în euro, adică valoarea în raport cu care jumătate din populație câștigă mai puțin și cealaltă jumătate, mai mult.
probleme economice personaleFoto: Shutterstock
În 2021, venitul median al unui român era 4.816 euro pe an, aproape un sfert din cel al zonei euro. Sunt cifre care explică parțial de ce românii reușesc să economisească mult prea puțin pentru a avea un fond de urgență. Când dau de greu, trebuie să se descurce altfel.
Conform datelor furnizate de Banca Mondială, românii apelează cel mai des la familie și prieteni, atunci când apare o cheltuială căreia nu-i pot face față. 34,5% dintre românii cu vârsta de peste 15 ani recurg la ajutorul apropiaților. Procentul plasează România pe locul al doilea, după Lituania, în clasament țărilor care recurg la familie în situația nevoii…







