Valentin Ivancea, candidatul Alianței PSD-PNL pentru Primăria Capitalei este hotărât să pună „punct corupției și incompetenței” care în administrația de la Bacău și îl acuză pe primarul municipiului că „a adus orașul pe fundul prăpastiei”.
Cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor, candidatul PSD-PNL pare opțiunea viabilă de a-l învinge pe edilul USR-ist, Lucian Viziteu, actualul președinte al Consiliului Județean Bacău. Niciun alt candidat înscris în cursa pentru fotoliul de primar al Bacăului nu are puterea de produce schimbarea în Bacău și asta pentru că nu au în spate forța politică necesară victoriei.
De altfel, le lipsește și baza solidă de militanți, ceea ce înseamnă că nu au capacitatea reală de a genera mișcarea necesară ca cetățenii să-i crediteze la vot.
Candidații pentru fotoliul lui Viziteu provin din partide mici sau sunt candidați „de serviciu”, aflați la a cincea sau a șasea…







