Într-o investigație realizată de Cristian Andrei, la care a contribuit Răzvan Luțac, publicată și editată de Cătălin Tolontan pe Snoop, s-a aflat cât a plătit Nicolae Ciucă, pentru a-și promova cartea „Un ostaș în slujba țării”.
Aceasta ar urma să fie lansată în cursul lunii august 2024, cu trei luni înainte de organizarea primului tur al alegerilor prezidențiale. Fost premier, general în retragere, veteran al războiului din Irak, actual șef al Senatului și lider al PNL, Nicolae Ciucă candidează la președinție din partea liberalilor.
Ciucă îi calcă pe urmele mentorului său, președintele în exercițiu Klaus Iohannis, care și-a lansat cartea „Pas cu pas” pe 19 noiembrie 2014, la trei zile după câștigarea alegerilor prezidențiale.
Panourile pentru promovarea cărții candidatului PNL la președinție au costat 2 milioane de euro din banii publici ai partidului. Din mai până în prezent, PNL a declarat că a cheltuit…







