Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a explicat marți că nu a semnat autorizația lucrării la Planșeul Unirii, ci a delegat atribuția. „Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”, a transmis Negoiță, înaintea reuniunii Consiliului Național al PSD.
Dacă vă uitați în lege, în București sunt două instituții care autorizează. Tot ce înseamnă zone protejate și monumente istorice e Primăria Generală, tot ce înseamnă restul, în afară de asta, sunt primăriile de sectoare. Nu contează cine e proprietarul, a spus Robert Negoiță despre autorizația de urgență dată Primăriei Sectorului 4 pentru Planșeul Unirii.
Negoiță a declarat că știa despre autorizația de urgență, dar că nu a semnat întrucât era „plecat cu treabă”.
Eram plecat cu treabă. Eu am delegat. Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul.
Știam de ea. Eu nu semnez nimic din ce ține de urbanism. Eu am delegat asta de mult, fără legătură cu…







