La finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a comentat despre formarea noului guvern de după alegerile parlamentare de la 1 decembrie.
El susține că partidul care a obținut cele mai multe mandate în Parlamentul României trebuie să dea premierul, iar acesta ar fi PSD.
Cu toate că e în scădere raportat la rezultatele alegerilor parlamentare din 2020, PSD s-a poziționat pe primul loc, cu cele mai multe mandate în Parlament: 37 la Senat, 86 la Camera Deputaților.
Kelemen Hunor îndeamnă partidele pro-europene să respecte principiile democratice și să nu mai repete greșelile din anul 2020, când Klaus Iohannis a desemnat un guvern de coaliție PNL-UDMR-USR condus de premierul Florin Cîțu, ignorând PSD, câștigătorul scrutinului de atunci.
„Iau aici în calcul un singur principiu democratic, care spune în felul următor: cel care are cele mai multe mandate. PSD-ul trebuie să…