Manifestație la Tel Aviv Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Mii de persoane au manifestat sâmbătă seara în mai multe orașe din Israel pentru a menține presiunea asupra guvernului de a obține eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza, după mai bine de un an de război cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas, scrie AFP.
„Suntem cu toții de acord că putem spune că am eșuat până acum, dar că putem obține un acord acum”, a spus actorul Lior Ashkenazi în fața mulțimii adunate la Tel-Aviv.
„Puneți capăt războiului, este momentul să acționăm și să-i aducem pe toți acasă”, a spus, la rândul său, Itzik Horn, ai cărui fii, Eitan și Iair, sunt încă ostatici pe teritoriul palestinian.
Semnalele pentru o posibilă reluare a negocierilor pentru un armistițiu în Fâșia Gaza și un acord de eliberare a…







