Comisia Europeană a inițiat, marți, proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația TikTok de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie.
Amenzile maxime posibile, în acest caz, sunt de 6% din cifra de afaceri anuală globală a furnizorului de servicii, informează Comisia.
Ursula von der Leyen a transmis că Executivul european trebuie să acționeze „ferm și rapid”, ori de câte ori suspectează o ingerință străină, cu referire la alegerile prezidențiale din România.
Trebuie să ne protejăm democrațiile de orice fel de ingerință străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerință, în special în timpul alegerilor, trebuie să acționăm rapid și ferm.
În urma unor indicii serioase că actori străini au…







