balene, Foto: CHRISTOPHER SWANN / Sciencephoto / Profimedia
Cu toate că pare prea puțin probabil, având în vedere distanța şi diferenţa dintre cele două specii, totuși cântecul balenelor și limbajul uman urmează același tipar: ambele forme de comunicare, pe lângă faptul că sunt transmise cultural din generație în generație, au părți și structuri recurente care probabil servesc la facilitarea învățării.
E ceea ce reiese din studiul publicat în revista Science, citat de Ansa și condus de Universitatea Ebraică din Ierusalim, care pentru prima dată a analizat sunetele înregistrate ale acestor cetacee cu o metodă inspirată din modul în care copiii identifică cuvintele în vorbire.
„Aceste rezultate pun sub semnul întrebării convingerile de lungă durată privind unicitatea limbajului uman – spune…