- Viorel Ungureanu a ajuns în Jersey în anul 2009.
- Ungureanu: Mi-am făcut o familie aici și visul meu a devenit realitate.
- Meniul îmbină influențele locale cu cele românești, iar micii sunt preparat hit.
Visurile chiar se împlinesc! Cel al bucătarului Viorel Ungureanu chiar s-a împlinit. În 2009, a mers „doar în trecere” pe insula britanică Jersey. Nu a crezut, la vremea aceea, că, astăzi va conduce două restaurante în locul pe care îl numește astăzi „acasă”. Dar a adus și tradiția românească acolo. Faimoșii mici i-au cucerit imediat pe localnici.
Cum ai ajuns în Jersey și de ce ai plecat din România?
Viorel Ungureanu, bucătar: „Am plecat de acasă în 2009, la chemarea unui prieten. Când am plecat le-am spus că nu plec fără soție, că nu este ok. Au găsit un post și pentru soția mea. Am plecat de acasă ca bucătar șef. Conduceam deja un restaurant în România și aveam o echipă de succes. Am zis că plec doar pentru câteva luni,…







