Femei în Garda Regală daneză Foto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia
Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial, a anunţat miercuri guvernul condus de social-democrata Mette Frederiksen, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Anunţul vine la câteva ore după ce partidul Alianţa Liberală, una dintre cele două forţe politice care se opuneau serviciului militar obligatoriu pentru femei, alături de partidul de extremă dreapta Democraţii din Danemarca, a anunţat că nu va mai bloca iniţiativa.
Anul trecut, aceste două partide au respins pactul de Apărare semnat de celelalte formaţiuni politice şi care a introdus înrolarea obligatorie a femeilor, determinând astfel amânarea intrării în vigoare a…







