Și eu donez, mă gândesc, sunt în aceeași dilemă.
De ce ai scris? Colegii din redacție mă întreabă, publicul mă întreabă, oameni pentru care am un respect imens mă întreabă. De fapt, ultima categorie mă apelează în miez de noapte ca să-mi spună că ”ai fost muuult prea elegant cu Tăpălagă și Pantazi, de la G4Media”.
Ce am scris: că nu cred că redacția G4Media va ceda controlul asupra editorialului către Radu Budeanu.
Presa nu a murit
Am încercat să apăr un principiu, acela că jurnaliștii sunt angajații unei firme, însă lucrează pentru public. Nu am avut cele mai bune argumente, în acest moment nimeni nu vrea să audă așa ceva, iar logica mea șchioapătă, e posibil. Dar nu aș face altceva, niciodată. Vânzarea unei companii nu înseamnă automat vânzarea conținutului.
Nu cred că presa e moartă. Iar ideea că jurnalismul e posibil în doar câteva locuri ”alese” este periculoasă. Înainte de orice,…







