Conducerea companiei Salrom a fost demisă, a anunțat marți seară ministrul Economiei, care a precizat că „în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare”. Oficialul guvernamental a acuzat fosta conducere că „a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea” și că „a făcut achiziţii inutile şi costisitoare”.
„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală! Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!”, a scris Miruţă, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
„La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii…







