Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat sâmbătă că instituția nu a primit de la Lukoil nicio notificare referitoare la o eventuală tranzacție privind activele din țara noastră, transmite Agerpres.
„Nu am primit până în momentul de față. Zvonul ăsta este de cel puțin doi ani, tot aud că e de vânzare Lukoil, tot primesc întrebări. N-am primit în toată perioada, n-am primit nimic, nicio notificare, nimic”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.
Oficialul a spus că dacă tranzacția este mai mare de 2 milioane de euro notificările se depun la Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD). Consiliul Concurenței, a explicat Chirițoiu, „intră în joc” dacă cifra de afaceri a părților implicate a fost mai mare de 4 milioane de euro în anul anterior.
„Pragurile nu sunt aliniate. Dacă la CEISD tranzacția este de peste 2 milioane de euro – este o discuție să…







