- Un experiment virtual arată că există diferențe de gen în privința A.I.
- Experiment: Agentul A.I. cu aparență feminină a fost mai prost plătit.
- Asistentul A.I. femeie a primit cu 10% mai puțini bani decât A.I. bărbat.
- Ambii agenți A.I. foloseau aceeași tehnologie și au făcut aceeași muncă.
Nici în lumea roboților nu există egalitate de gen. Un experiment realizat într-un birou virtual arată că oamenii au acordat cu aproximativ 10% mai puțini bani unui asistent A.I. cu înfățișare feminină decât unuia cu înfățișare masculină, scrie Forbes.
Deși Johanna și Johan au făcut aceeași muncă și au folosit aceeași tehnologie, când a venit vorba de plată, oamenii l-au perceput pe Johan ca fiind mai uman și i-au oferit mai mulți bani.
La studiu au participat 189 de persoane, care au lucrat cu mai mulți asistenți virtuali și au împărțit bani reali drept recompensă pentru contribuția acestora.







