Șeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a declarat duminică că i s-a promis peste noapte atâta muniție și armament cât este necesar pentru a continua asaltul asupra orașului Bahmut din estul Ucrainei, transmite Reuters.
Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus WagnerFoto: AFP / AFP / Profimedia
Afirmațiile au fost publicate pe canalul său de Telegram.
Luptele intense au continuat și duminică în Bahmut, după ce un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a afirmat sâmbătă seară că tirada șefului Wagner, Evgheni Prigojin, referitoare la lipsa acută de muniție a fost „un bluf total”.
„Controlăm o parte din oraș. Nu s-a schimbat nimic acolo, războiul pozițional continuă. Inamicul nu a obținut niciun fel de progres major”, a declarat sâmbătă, pentru CNN, Serhii Cerevati, purtătorul de cuvânt al grupării estice a Forţelor Armate Ucrainene.