Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a pledat pentru unitate transatlantică și a tras un semnal de alarmă cu privire la „provocările la adresa securității globale”, reliefând importanța alianței pentru securitatea Europei și a Statelor Unite, potrivit Reuters și AFP, transmite News.ro.
Oficialul a susținut un discurs, miercuri, la Școala de Economie din Varșovia, și a avertizat că „nu este momentul să acţionăm singuri, nici pentru Europa, nici pentru America de Nord”.
„Provocările la adresa securităţii globale sunt prea mari pentru ca oricare dintre noi să le facă faţă pe cont propriu. Când vine vorba de a menţine Europa şi America de Nord în siguranţă, nu există alternativă la NATO”, a continuat Mark Rutte.
Recent, The Atlantic a dezvăluit că șeful Pentagonului, Pete Hegseth, și vicepreședintele JD Vance s-au plâns de aliații europeni în discuții interne. Potrivit publicației, Secretarul american al…







